Festivalurile de muzică devin din ce în ce mai pretențioase, dar și mai scumpe. Numărul și “numele” artiștilor sau trupelor, dar și serviciile oferite din ce în ce mai sofisticate conduc la creșterea proporțională a prețului biletelor.

În România, de exemplu, este nevoie de un buget de aproximativ 1.000 de euro (incluzând biletele, transportul, cazarea, hrana și băutura) pentru a putea participa la un festival precum Untold sau Neversea. Astfel, nu este de mirare că, potrivit unui studiu efectuat de cea mai mare companie americană de creditare online, Lending Tree, mulți din adolescenții de peste Ocean care participă la astfel de festivaluri nu-și permit costurile și apelează la credite.

Platforma CompareCards a Lending Tree a chestionat peste 1.000 de americani în legătură cu experiențele lor legate de participarea la festivaluri de muzică.

Cercetarea a arătat că 32% dintre adolescenții americani chestionați s-au îndatorat pentru a-și achita biletele. Totodată, 23% din totalul respondenților (adolescenți sau adulți) au recunoscut că au fost ajuns datornici, măcar o dată în viață, din cauza prețurilor ridicate ale festivalelor de muzică. De asemenea, aproape jumătate dintre americani au spus că au participat la cel puțin un festival de muzică în ultimele 12 luni.

Biletele la marile festivaluri din SUA depășesc prețul de 300 de dolari. Un abonament la Ultra Musiv Festival este de 300 de dolari, iar unul la cel electronic EDC Las Vegas, 319 dolari.

În cazul festivalurilor mainstream, precum Coachella, prețurile ajung și la 430 dolari. Niciunul dintre aceste prețuri nu include facilități de cazare, mâncare sau transport.

Comparativ, abonamentul cel mai mic la Untold a fost de aproximativ 900 de lei (peste 215 dolari), iar cel VIP, de două ori mai ridicat, 1.800 lei (sau 430 dolari). Un bilet pentru o zi putea fi achiziționat cu 385 lei (91 dolari).

Un abonament obișnuit la Nerversea a costat mai puțin, 603 lei sau 143 dolari, iar unul VIP, 990 lei sau 235 dolari. Biletul pe o zi a fost de aproximativ 300 lei sau 71,4 dolari.

În cazul Summer Well care are loc în acest weekend la Buftea, prețurile sunt mai accesibile. Un abonament putea fi achiziționat din timp la un preț de 318 lei sau 75 dolari, iar un bilet pentru o zi, la 264 lei sau 62 dolari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *