În acest weekend, trupa Cargo va susține un concert de excepție la Festivalul Sâmbăta X3, în Sâmbăta de Sus, alături de fostul basist, Ramon Radosav. Acesta s-a stabilit în Statele Unite de mai bine de 20 de ani, însa atunci când vine în țară, se încarcă cu „energia scenei”, alături de membrii formației rock.

„Întâlnirea cu el este tot timpul o mare bucurie, pentru că este neschimbat, o fire vesela și comunicativa. Depanăm amintiri și ne simțim foarte bine. Este un foarte bun muzician și orice întâlnire pe scena e memorabilă. Ce se va întâmpla la concert va fi o surpriza pentru fanii noștri care vor fi la Festivalul Sâmbăta X3,” au declarat componenții trupei Cargo.

Melodii precum “Frunza Verde”, “Calare pe motoare” sau “Batacanda” vor răsuna în locația Festivalului, Grădina Ielelor, iar Ramon Radosav va oferi celor prezenți un adevarat regal muzical la vioară. Artistul va pleca din România a doua zi după concert.

Timp de trei zile, Sâmbăta de Sus va fi un centru important al sportului și distracției pentru participanții de toate vârstele. Specialiști în cele trei discipline sportive au gândit trasee cu diferite grade de dificultate, astfel încât să răspundă cerintelor celor mai puțin antrenați dar și sportivilor de performanță.

Iubitorii de alergare montană și cross, MTB și airsoft, amatori sau profesioniști, sunt așteptatați să se înscrie la competițiile organizate in cadrul Festivalului Sambata X3.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/festivalinsider/public_html/wp-includes/functions.php on line 5373